La galeria situată pe palierul de la etajul Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” din municipiul Suceava se deschide joi, 9 decembrie a.c., la ora 13:00, Expoziţia-instalaţie de icoane „Eikon, Simbolon, Eidolon” („Icoană, Simbol, Idol”), realizată de preotul Emilian Gavrilean, de la Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, din Gura Humorului.
Expoziţia inedită, organizată cu binecuvântarea ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, care prezintă publicului 50 de icoane şi o instalaţie originală, ne oferă în postul Crăciunului, aşa cum ne-a spus pr. Emilian Gavrilean (doctorand al Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi, autor al mai multor expoziţii de pictură), „o terapie vizuală iconică, o curăţire, o igienizare a privirii prin intermediul icoanei”.
„Icoana ortodoxă - subliniază pr. Emilian Gavrilean - este şi un mod iconic de a privi lumea ca un dar din partea lui Dumnezeu, iar omul ca purtător al chipului lui Dumnezeu”.
Expoziţia va fi prezentată de criticul de artă Valentin Ciucă, pr. prof. Ioan Irimia şi psihologul Catrina Cotoară.