Un incendiu de proporţii, izbucnit de la un scurtcircuit electric, a lăsat pagube mari în gospodăriile a doi vecini, în cazul unuia dintre ei flăcările afectând grav chiar locuinţa. Alarma s-a dat sâmbătă, în jurul orei 13.00, spre comuna Ciprian Porumbescu, unde izbucnise puternicul incendiu, fiind trimise trei maşini de stingere a incendiilor. La sosirea echipelor de intervenţie (formate din pompieri de la Detaşamentul Suceava şi lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comună), şura şi adăpostul de animale din gospodăria localnicului Constantin C., respectiv acoperişul casei de locuit a vecinului său, Constantin O., erau deja în flăcări.
Mai bine de patru ore s-au luptat pompierii cu flăcările, intervenţia fiind considerată un succes, în condiţiile în care a fost oprită extinderea incendiului. Şura şi adăpostul de animale au fost distruse pe o suprafaţă de 120 de mp, o dată cu circa 30 mc lemne de foc, zece tone de fân şi bunuri de uz casnic. În al doilea caz, locuinţa a fost afectată grav. Pe lângă acoperiş, focul a distrus tâmplărie, obiecte de uz casnic, a degradat grav pereţii, de asemenea şi tencuiala unei case învecinată fiind afectată.