O femeie a murit, iar soţul acesteia a fost dus în stare gravă la spital, accidentul petrecându-se după ce maşina în care se aflau cei doi a fost lovită în plin de un tren marfar. Accidentul s-a petrecut în această seară, în jurul orei 21.00, pe DN 17, la trecerea la nivel cu calea ferată din satul Molid, comuna Vama.
Din primele date de anchetă ale poliţiei rezultă că maşina, un autoturism de teren Mercedes, era condusă de localnic din Vama, în dreapta sa aflându-se soţia acestuia. Maşina a fost lovită în plin de un tren de transport marfă care venea dinspre Vatra Dornei, iar impactul a fost de o violenţă extremă. Autoturismul a fost târât mai bine de o sută de metri, fiind transformat într-o adunătură de fiare. Aflată pe locul din dreapta faţă, femeia nu a avut nici o şansă de supravieţuire, echipajul de Descarcerare al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava găsind-o decedată. Soţul acesteia, scos cu greutate dintre fiarele maşinii, a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la spital, starea sa fiind foarte gravă.
Accidentul a paralizat atât traficul de pe calea ferată, cât şi pe cel rutier, formându-se coloane de maşini întinse pe kilometri întregi. În jurul orei 22.30, traficul de pe DN 17 a fost reluat, în timp ce o locomotivă diesel împingea garnitura de marfă pentru a se putea relua şi traficul feroviar.