La Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava va avea loc luni, 6 decembrie, de Moş Nicolae, începând cu ora 19:00, spectacolul extraordinar „La adio, tu...”, închinat memoriei lui Adrian Păunescu şi „Cenaclului Flacăra”.
Organizatorii spectacolului sunt Grupul de Muzică Folk „Simbol” (Vlad - percuţie, Eugen - chitară, Mihai - chitară, voce, Dinuţa - flaut, Oxana – vioară, cinci tineri muzicieni extrem de talentaţi, îndrumaţi de profesorul Valentin Ianoş) al Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, împreună cu artişti consacraţi ai muzicii folk, Ioan Onişor&Magda Puşkaş, Alexandra Andrei, una dintre cele mai apreciate tinere voci din muzica folk, precum şi alţi invitaţi ai grupului „Simbol”. Preţul unui bilet este de 10 lei.