Un şofer care conducea în stare avansată de ebrietate a fost prins de poliţie cu ajutorul unui alt conducător auto, care, observând că acesta conduce într-un mod foarte dubios şi poate produce oricând un accident, a sunat la numărul de urgenţe 112. S-a întâmplat miercuri seară, în jurul orei 18.45, când un anume Mihai G. a sesizat faptul că în timp ce se deplasa pe strada Mircea Şeptilici din municipiul Suceava, în zona Serpentinelor, s-a trezit că un şofer din sens opus se îndreaptă spre el, evitându-l în ultimul moment. Omul era convins că acesta era băut, o patrulă de poliţie care s-a deplasat imediat în zonă identificându-l pe şoferul suspect, în persoana lui Alexandru O., în vârstă de 32 de ani, localnic din municipiul Suceava. Acesta, precizează poliţia, emana halenă alcoolică, iar în urma verificării cu aparatul etilotest a rezultat o stare avansată de ebrietate: 1,17 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost dus la Spitalul Judeţean Suceava, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge, alegându-se cu dosar penal.