Forţe impresionante de poliţie au fost angrenate timp de trei zile, de joi şi până sâmbătă, într-o amplă acţiune de control desfăşurată în tot judeţul. Zilnic, peste 300 de poliţişti au verificat societăţi comerciale, baruri, săli de jocuri, discoteci şi au organizat filtre în trafic, constatând zeci de infracţiuni şi aplicând sute de amenzi.
Concret, în cele trei zile au fost verificate 485 de societăţi comerciale, cu 246 de obiective. Au fost aplicate 485 de sancţiuni contravenţionale, cu o valoare de 210.000 de lei. Nu au lipsit amenzile pentru societăţi care nu respectau prevederile Legii 333/2003, privind paza obiectivelor şi bunurilor, zece la număr, cele pentru deranjarea ordinii şi liniştii publice, peste 120, însă cele mai multe, 591, au vizat şoferi care au încălcat legislaţia rutieră.
Acţiunea s-a desfăşurat în conformitate cu Planul de acţiune al I.G.P.R. pentru asigurarea unui climat de siguranţă civică şi crearea cadrului operaţional necesar diminuării fenomenului infracţional.