Locuitorii din oraşul Frasin nu vor avea miercuri gaze naturale. Între orele 10:00 şi 16:00 va fi sistată furnizarea gazelor naturale pentru a permite S.C. Transgaz S.A. efectuarea unor lucrări specifice la sistemul naţional de transport al gazelor naturale. Reluarea alimentării cu gaze naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea lucrărilor, cel mai sigur după ora 16:00. E.ON Gaz Distribuţie face un apel către consumatori, care sunt rugaţi să supravegheze modul de ardere a gazelor naturale, după reluarea furnizării.
„Compania noastră solicită consumatorilor să închidă toate focurile deschise, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon: 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie) sau 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă)”, a declarat Corneliu Zaiţ, specialist relaţii publice - Departament Relaţii Publice şi Comunicare E.ON România.