Consiliul Judeţean Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” şi
Uniunea Scriitorilor din Romania - Filiala Iaşi organizează un medalion comemorativ dedicat poetului Aurel Dumitraşcu (1955 - 1990).
Manifestarea, cu genericul „In memoriam Aurel Dumitraşcu - Fiara melancolică”, programată să se desfăşoare pe data de 11 noiembrie, începând cu ora 11:00, în sala Secţiei de Artă a bibliotecii publice sucevene, va fi moderată de scriitorii Angela Furtună şi Constantin Severin.
Opera lui Aurel Dumitraşcu, unul dintre autorii români remarcabili dar prea puţin cunoscuţi, a fost salvată şi îngrijită prin eforturile conjugate ale fratelui său, Ion Dumitraşcu, şi a scriitorilor Cassian Maria Spiridon, Adrian Alui Gheorghe, Lucian Vasiliu, Gellu Dorian, Aurel Andrei.