Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” organizează vineri, 29 octombrie a.c., la ora 18:00, în Sala de Arte a instituţiei de carte sucevene, cea de-a patra sesiune de lucru a Clubului de lectură pentru copii „Prinţul fermecat”.
Clubul de lectură pentru copii „Prinţul fermecat” constituie o iniţiativă
a unui grup de părinţi conştienţi de faptul că biblioteca publică reprezintă mediul ideal pentru a sădi în sufletele copiilor dragostea de carte şi de lectură, respectul faţă de limba şi literatura română şi faţă de literatura universală.
Clubul şi promovarea acestuia se circumscriu campaniei intitulate „România vorbită frumos”, în cadrul căreia au fost organizate până în prezent Expoziţia de carte, dicţionare şi enciclopedii româneşti (cu genericul „Limba română, o moştenire de preţ”) şi expoziţiile documentare „Acad. Alexandru Graur - O viaţă dăruită limbii române” şi „Mihail Sadoveanu - Esopia”.
La întâlnirea de vineri, organizatorii pregătesc un eveniment special intitulat „Prinţesă pentru o zi”.