Fundaţia Culturală a Bucovinei, prin preşedintele Dumitru Cucu, anunţă organizarea celei de a XVI-a ediţii a Premiilor anuale. Cei interesaţi, autori de volume de beletristică, de cărţi ştiinţifice, de albume apărute în 2009, artişti plastici, muzicieni, cu o activitate profesională deosebită în cursul anului trecut sunt invitaţi să-şi depună volumele respective (în câte două exemplare) sau memoriile de activitate (acompaniate de cataloage, extrase din presă) la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava, la Alis Niculică, până la data de 20 noiembrie 2010, cu menţiunea „Pentru Premiile Fundaţiei Culturale a Bucovinei”. Juriul desemnat pentru actuala ediţie va lua în considerare exclusiv trimiterile până la această dată limită. Data de decernare a Premiilor Fundaţiei va fi anunţată prin presă în timp util