Accident cumplit miercuri seara, pe DN 2, lângă Vadu Moldovei, aproape de limita judeţului Suceava cu Iaşi.
În jurul orei 21.15, o cisternă încărcată cu hexan (hidrocarbură saturată, volatilă, incoloră, insolubilă în apă, cu miros specific, care se obţine prin distilare din petrol şi care este folosită ca dizolvant), condusă de un ucrainean în vârstă de 57 de ani, pe direcţia Roman – Fălticeni, a ieşit în afara drumului într-o curbă deosebit de periculoasă. Colosul a intrat în balans şi s-a lovit de un stâlp electric de joasă tensiune, prevăzut cu un transformator electric. A fost suficient pentru ca cisterna să ia foc, răsturnându-se în flăcări în afara drumului. Au urmat mai multe explozii succesive, flăcările ajungând până la zece metri înălţime. Din păcate, şoferul fost găsit carbonizat în cabină, neavând timp să se salveze.
Traficul rutier a fost blocat circa trei ore pe DN 2, circulaţia fiind deviată pe ruta DN 15 C – Praxia - Tg.Neamț - Cristeşti pentru relaţia Suceava-Roman şi Cristeşti - Tg.Neamț - Praxia, pentru celălalt sens de mers.
Cauza accidentului este viteza, poliţiştii apreciind că şoferul nu a frânat deşi intrase într-o curbă deosebit de periculoasă.
Pompierii au lichidat în totalitate incendiul cu 20 de minute înainte de miezul nopţii.