O reţea de trafic de persoane extrem de bine organizată a fost destructurată de procurori şi poliţişti din cadrul DIICOT şi Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava, în colaborare cu colegii lor din ţările în care gruparea avea ramificaţii. Marţi, sub coordonarea procurorului şef al DIICOT Suceava, poliţiştii de la BCCO au operat 24 de percheziţii la domiciliu în judeţele Suceava, Botoşani şi Timiş şi au pus în executare 17 mandate de aducere. Bazele reţelei infracţionale au fost puse în anul 2000, de un bărbat din Sibiu, care a atras în grupare români şi germani în scopul racolării de femei pe care le duceau în Spania, unde le obligau să practice prostituţia. Ulterior gruparea şi-a extins activitatea în Italia şi Olanda şi a cooptat în activitatea infracţională persoane din Botoşani şi Suceava. Din datele furnizate de DIICOT; numărul victimelor se ridică la 130, tinere din Suceava, Botoşani, Iaşi şi Vaslui. 30 dintre acestea au fost deja audiate. Printre membrii grupării se numără şi un poliţist din Botoşani.