În cadrul zilelor educaţiei, la Liceul particular nr.1 din Suceava a avut loc joi o întâlnire între elevii, cadre didactice şi ofiţeri din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, întâlnire care a avut ca temă prevenirea delicvenţei juvenile. La manifestare a participat şi avocatul Mihai Ştefănoaia, asistent drd. de la Facultatea de Drept din cadrul Universitaţii „Petre Andrei” din Iaşi, agent principal Simona Vezeteu şi agent principal Gherasim Andrei, din cadrul Departamentului de Analiză şi Prevenire a Criminalitaţii, care au prezentat un film documentar intitulat „Aripi de speranţă”.
Manifestarea s-a constituit sub forma unei dezbateri pe marginea Codului Penal la care au participat atat invitaţii cât şi elevii. Avocatul Mihai Ştefănoaia a prezentat, de asemenea, cadrul juridic în care se pot înscrie unele infracţiuni mai des întâlnite în rândul tinerilor dar şi a adolescenţilor aflaţi pe băncile şcolii. Această întâlnire s-a înscris în cadrul mai larg al manifestărilor pe care le organizează şcoala, pe baza parteneriatelor pe care le are, atât cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie cât şi cu Universitatea „Petre Andrei”.
La acţiunea organizată de directorul Liceului Particular nr. 1, Dan Lohănel şi moderată de director adjunct Neculai Moraru şi consilier Roman Istrati au participat elevi din clasele a IX-a şi până la clasele terminale. Liceul sucevean va mai organiza activităţi de acest fel, în parteneriat cu Jandarmeria Suceava, Poliţia Rutieră şi ISU, precum şi cu alte instituţii ale statului.