Prim-vicepreşedintele PD-L Suceava, senatorul Orest Onofrei, s-a arătat nedumerit de faptul că PSD are nevoie de foarte mult timp ca să-şi prezinte programul de guvernare, deşi are experienţa guvernării pentru că mai mult de jumătate din cei 20 de ani de la Revoluţie a fost la putere. Onofrei a arătat că de câteva luni social-democraţii anunţă că lucrează la un program de guvernare ce va fi finalizat abia în cursul lunii octombrie. „Până atunci, se pare că nu au soluţii, ci doar vorbe”, a spus senatorul PD-L. Onofrei crede că PSD aşteaptă luna octombrie pentru că actuala conducere oscilează dacă să aleagă între modelul lui Fidel Castro, al lui Che Guevara, Lenin sau Mao Zedong. „Ţinând cont că atunci când era preşedinte al ţării Ion Iliescu propunea tot felul de modele, de la modelul suedez la cel francez, noii lideri ai PSD oscilează între modelul lui Fidel Castro, Che Guevara, Lenin sau Mao Zedong”, i-a ironizat Onofrei pe social-democraţi.
(12 sep 2010, 23:51:34