Oraşul Milişăuţi nu va redeveni comună, statul pe care l-a avut până în anul 2004. Aceasta după ce referendumul organizat duminică, 29 august a.c. pentru consultarea populaţiei cu privire la revenirea la statul de comună a fost invalidat pe motiv că la urne nu s-a prezentat numărul de alegători necesar. La urne trebuiau să se prezinte 4.219 de alegători, însă doar 1.443 de locuitori ai oraşului Milişăuţi şi-au exprimat opţiunea cu privire la redobândirea statului de comună. De remarcat faptul că dintre cei aproape 1.500 de alegători care au votat, majoritatea, adică 1.281, au fost de acord cu renunţarea la statutul de oraş. Pentru ca referendumul local să fi fost valabil, la urne trebuiau să se prezinte cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. Dacă această condiţie s-ar fi îndeplinit şi dacă numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul „DA” ar fi fost majoritar, oraşul Milişăuţi ar fi revenit la statutul de comună.
Oraşul Milişăuţi este cea de-a doua localitate care în anul 2004 a obţinut rangul de oraş şi în care s-au organizat referendumuri pentru a reveni la rangul de comună, după Cajvana. Ca şi în cazul referendumului de la Milişăuţi, şi scrutinul din Cajvana, din urmă cu două săptămâni, a fost invalidat în urma neprezentării alegătorilor.
Milişăuţi a devenit oraş în aprilie 2004, alături de alte şapte comune, Broşteni, Dolhasca, Frasin, Liteni, Cajvana, Salcea şi Vicovu de Sus.