Preşedintele executiv al Organizaţiei Judeţene a PSD, Ovidiu Donţu, consideră că remanierea Guvernului Boc despre care se tot vorbeşte în ultima vreme reprezintă o capcană” întrucât induce ideea că în Executiv sunt şi miniştri care şi-au făcut treaba. „Este fals pentru că acolo unde acest guvern ar trebui să fie eficient a fost un dezastru. Întregul Guvern Boc trebuie să plece”, a spus Donţu. El crede că falsă este şi ideea că remanierea ar lăsa fără subiect moţiunea de cenzură pe care o pregăteşte PSD. „Dacă pleacă Şeitan, Vlădescu, Blaga sau Videanu se schimbă ceva cu direcţia guvernării? Se schimbă aceste politici aberante? Noi credem că nu. O moţiune de cenzură nu vizează doar debarcarea unor personaje ci în primul rând stoparea acestui mod de guvernare”, a precizat preşedintele executiv al PSD Suceava.
Donţu a amintit de haosul creat de aplicarea ordonanţei de urgenţă 58/2010 care aduce o serie de modificări Codului Fiscal în privinţa impozitării veniturilor, haos pe care guvernanţii l-au întreţinut fără să ia măsuri. El susţine că această ordonanţă se înscrie „în lunga listă de abuzuri” făcute de Guvernul Boc.