Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, consideră că Zona Bucovinei este o grădină a Carpaţilor în miniatură. Flutur a făcut referire la brandul de ţară promovat de Ministerul Dezvoltării şi Turismului, „Explore The Carpathian Garden” (Exploraţi Grădina Carpaţilor”. Şeful administraţiei judeţene consideră că zona Bucovinei are toate caracteristicile pentru a fi considerată o grădină a Carpaţilor, la dimensiuni mai mici. „Dincolo de criticile răutăcioase ale unora care vroiau să-l aducă pe Dracula ca brand, eu cred că grădina din Carpaţi, cum este brandul de ţară al României, o putem găsi în miniatură în Bucovina”, a spus Gheorghe Flutur. El a declarat că în primul rând Bucovina înseamnă natură, cu parcuri naturale, Codri Seculari de la Slătioara şi rezervaţii ştiinţifice de interes mondial. El a mai adăugat că Bucovina înseamnă autenticitate, fiind o zonă în care populaţia şi-a păstrat tradiţiile şi obiceiurile, reprezentând în acelaşi timp şi un model multicultural şi multietnic. Tot aici, spune Flutur, turiştii pot găsi produse naturale de calitate. „Şi cel mai important lucru, aici avem istoria şi trecutul acestui neam. Plus că aici ortodoxia este la ea acasă, cu cele opt coloane, mănăstirile incluse în patrimoniul UNESCO. Acestea, dar şi alte elemente fac din Bucovina o grădină a Carpaţilor în miniatură, şi eu cred că merită pe deplin această definiţie”, a mai spus Flutur.