Un copil în vârstă de 15 ani a dispărut, marţi la prânz, în apele râului Suceava, în zona podului de la Iţcani. Familia şi vecinii au sunat la 112 şi au cerut ajutorul pompierilor la ora 11.40, însă copilul căzuse în apă încă din jurul orei 11.00.
Băiatul este al unei familii de romi care locuieşte în apropiere de pod, pe strada Gheorghe Doja şi se afla la scăldat împreună cu încă un copil de vârsta lui şi cu unchiul celui din urmă. Îşi spălaseră nişe haine şi veniseră să înoate, aşa cum făceau aproape zilnic când vremea o permitea.
Conform celui mai plauzibil scenariu, copilul de 15 ani a alunecat pe platforma betonată, acoperită cu apă, pe care se juca, căzând în mini cascada formată sub aceasta. Faptul că ştia să înoate nu l-a ajutat foarte mult, apa fiind foarte învolburată. În plus, este foarte posibil ca acesta să se fi lovit de beton sau de ţevile de fier care ies din platformă.
Pompieri de la Detaşamentul Suceava au început operaţiuni de căutare cu o barcă pneumatică şi căngi. La aproximativ o sută de metri de locul în care s-a înecat copilul apa era foarte mică, astfel că pompierii sunt convinşi că trupul este în apropiere.