Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava a anunţat, în cursul zilei de ieri, începerea urmăririi penale faţă de un cetăţean turc, B. U. (37 de ani), acuzat că a înşelat peste o sută de suceveni, de la care a luat diferite sume de bani, promiţându-le chipurile locuri de muncă în Germania.
Turcul, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava, va fi cercetat pentru înşelăciune şi evaziune fiscală.
Potrivit poliţiei, infracţiunile ar fi fost comise în perioada 29 ianuarie - 24 februarie a.c., printr-o societate deschisă de turc la Suceava, Burnu Mahmut SRL, cu sediul pe strada Universităţii.
Deşi societatea de plasare a forţei de muncă nu era înregistrată la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava, câteva anunţuri la mica publicitate a ziarelor locale şi pe internet au fost de ajuns pentru ca la uşa firmei lui B. U. să bată, în aproximativ o lună, o mulţime de persoane.
107 dintre acestea au „muşcat” oferta turcului şi au plătint un comision între 150 şi 300 de euro, pentru un loc de muncă în Germania. Pentru banii primiţi, turcul oferea facturi şi chitanţe şi întocmea contracte individuale de muncă, câştigând astfel încrederea clienţilor care au trecut pragul societăţii sale.
Când oamenii şi-au dat seama că au fost înşelaţi, era deja prea târziu, B. U. dispărând cu tot cu banii lor. În total, susţin anchetatorii, 120.686 de lei.