O bătrână în vârstă de 78 de ani a fost lovită de o maşină în timp ce traversa strada regulamentar, pe trecerea de pietoni. Accidentul s-a produs joi după-amiază, în jurul orei 16.00, pe strada Universităţii din municipiul Suceava, pe trecerea instalată în dreptul intrării în Piaţa Mică.
Din ancheta poliţiei rezultă că şoferul implicat, Petrişor C., în vârstă de 31 de ani, din oraşul Dolhasca, nu a acordat prioritate, acroşând-o uşor pe septuagenară, Elena A., localnică din municipiul Suceava. Aceasta s-a deplasat pe propriile picioare la sediul din apropiere al Poliţiei municipiului Suceava, unde a declarat că refuză deplasarea la spital deoarece nu a păţit nimic.
Şoferul şi victima au fost verificaţi cu etilotestul, rezultând că nu consumaseră alcool.