O bătrână din municipiul Bucureşti, însă cu reşedinţa în comuna Suceviţa, a reclamat zilele trecute că din locuinţă i-a fost furat un plic cu bani.
Furtul, susţine păgubita, Stela T., în vârstă de 75 de ani, s-a petrecut în perioada 19-21 iulie a.c., interval în care septuagenara a fost plecată de acasă.
Hoţii, au stabilit poliţiştii, au intrat în casă, prin forţarea geamului unui dormitor, iar în plicul furat s-ar fi aflat, potrivit declaraţiilor victimei, 2500 de lei.
„ Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.