Campania „Furia apelor oprită cu suflet” demarată de Poşta Română continuă, iar astăzi, la Suceava au ajuns alte câteva tone de ajutoare pentru sinistraţii din judeţul Suceava.
Potrivit directorului operaţional judeţean al Poştei Române, filiala Suceava, Nicolae Costrîş, „ajutoarele, constând în alimente, apă minerală, îmbrăcăminte, încălţăminte, obiecte de uz casnic şi pături vin din partea clienţilor şi angajaţilor Poştei Române din Craiova, Cluj, Bucureşti, Timişoara şi Iaşi”. Ieri, au ajuns la Suceava trei camioane de opt tone, un camion de cinci tone şi un camion de o tonă şi jumătate, toate „pline ochi” cu ajutoare printre sinistraţi. Ajutoarele vor fi depozitate la Salcea, iar de acolo, Consiliul Judeţean le va repartiza către oamenii afectaţi de inundaţii.
Marţi, 13 iulie 2010, un alt transport cu opt tone de ajutoare au ajuns la Suceava, în cadrul aceleiaşi campanii iniţiate de Poşta Română. Campania a fost iniţiată de către ministrul Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, şi de către Daniel Neagoe, directorul general al companiei Poşta Română.
Primul transport de ajutoare pentru sinistraţii din judeţ a fost adus la Suceava de către Laura Limbău, directorul operaţional al Centrului Regional Reţea Poştală Iaşi.