Sucevenii care vor să ştie mai multe lucruri despre cauzele şi urmările celebrelor pene de curent din New York sunt invitaţi, marţi, 29 iunie, la ora 11:00, la prezentarea intitulată sugestiv „New York Blackout – O perspectivă culturală asupra penelor de curent newyorkeze”, realizată de lector dr. Codruţ Şerban, de la Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava.
Evenimentul va avea loc în Amfiteatrul Rectoratului din Corpul E al universităţii, iar prezentarea promite să îi captiveze pe cei prezenţi atât prin tema abordată, care poate fi interpretată dintr-o mulţime de perspective culturale şi sociale, cât şi prin discurs.