Un tânăr în vârstă de 26 de ani, care se deplasa pe un motoscuter, a ajuns la spital cu leziuni grave după ce s-a izbit într-o maşină. Accidentul s-a produs luni dimineaţă, în jurul orei 7.45, pe DJ 291A, în comuna Frătăuţii Noi.
Din ancheta poliţiei rezultă că mopedistul, Dorin B., localnic din Frătăuţii Noi, s-a angajat în depăşirea unei maşini care circula în faţa sa, însă, din cauza neatenţiei şi a faptului că nu a păstrat o distanţă laterală suficientă, a intrat în coliziune cu aceasta, căzând pe carosabil.
Tânărul de 26 de ani a căzut pe umărul drept, suferind o fractură de claviculă care necesită cel puţin 30 de zile de îngrijiri medicale. Din fericire, acesta avea cască de protecţie, astfel că a fost ferit de leziuni în zona capului.
Poliţia precizează că mopedistul nu deţine asigurare obligatorie şi nici atestat de absolvire a unui curs de legislaţie rutieră.
Maşina implicată în accident era condusă de Simion I., un şofer în vârstă de 59 de ani din Muşeniţa. Acesta a fost verificat cu etilotestul, constatându-se că nu era băut.