Primarul municipiului Fălticeni, Vasile Tofan, a fost ales, la sfârşitul săptămânii trecute în funcţia de preşedinte al Organizaţiei Municipale Fălticeni a PD-L, post pe care până în prezent în deţinea cu titlu interimar. Potrivit secretarului general adjunct al PD-L Suceava, Cristi Creţu, la finele săptămânii trecute au fost organizate alegeri în mai multe filiale ale acestui partid din judeţul Suceava, printre care mai multe organizaţii de municipii. Astfel, la Suceava a fost ales primarul municipiului reşedinţă de judeţ, Ion Lungu, la Fălticeni – Vasile Tofan, la Rădăuţi şeful Inspectoratului Judeţean Suceava, Petru Carcalete, iar la Câmpulung Moldovenesc consilierul local Gheorghe Niga. Cristi Creţu a mai precizat că până în momentul de faţă au fost organizate alegeri în aproximativ 75% dintre filialele PD-L Suceava. El a declarat că alegerile în filialele din judeţ vor fi finalizate la sfârşitul acestei săptămâni. După stabilirea conducerilor organizaţiilor locale, conferinţa judeţeană de alegeri a PD-L Suceava urmează să se desfăşoare în data de 4 iulie a.c.