La Muzeul de Istorie din cadrul Complexului Muzeal Bucovina a avut loc festivitatea de premiere a câştigătorilor concursului „Afişul - între trecut şi prezent”, cu tema „Suntem cu o idee mai aproape de tine”,
concurs adresat elevilor pasionaţi de grafică digitală, organizat sub egida Consiliului Judeţean Suceava de Complexul Muzeal Bucovina (CMB) şi SoftKey SRL.
Juriul, alcătuit din Ovidiu Spirescu, reprezentant SoftKey - preşedinte, Susana Cosovan, şef Serviciu Artă CMB Suceava - membru, şi graficianul Ovidiu Ambrozie Bortă BOA - secretar, a stabilit premianţii pentru cele mai bune afişe.
Premiile au fost înmânate de către reprezentantul SoftKey, Ovidiu Spirescu, în cadrul expoziţional în care erau etalate atât lucrările din concurs, cât şi o serie de afişe vechi din colecţiile Muzeului de Istorie Suceava.
Premiul I constând într-o imprimantă A4 Jet - cerneală şi diplomă i-a fost acordat lui Vlad Sofronie, de la Colegiul de Informatică „Spiru Haret”;
Premiul II -Stick USB 8Gb şi diplomă i-a revenit lui Robert Cristian Sandu, de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava; Premiul III -MP4 Player 1Gb şi diplomă i-a fost conferit luiGabriel Surpat, de la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă”, Câmpulung.
S-au oferit şi două premii speciale: Premiul Special al Juriului -cărţi de la CMB Suceava şi diplomăpremiu acordat pentru idee lui Ioan Marian Rusu, de la Şcoala nr. 11, Suceava; Premiul Special pentru Participare -MP4 Player şi diplomă - Ioan Sebastian Moroşan, de la Şcoala cu clasele I-VIII „Miron Costin” Suceava.
Ceilalţi elevi, ale căror lucrări au fost selectate şi prezentate în expoziţie, au primit Diplome de participare.
( 1 iun 2010, 17:58:41