Un bărbat din comuna Bosanci a fost prins, duminică, la volanul unui autoturism, fără permis de conducere, după ce a oprit brusc la vederea unui echipaj de poliţie.
Agenţilor de poliţie care au organizat un filtre pe DJ 208 A, pe raza oraşului Liteni, li s-a părut suspect modul în care şoferul din Bosanci a ezitat să continue deplasarea şi a încercat să oprească pe partea dreaptă a părţii carosabile, motiv pentru care s-au dus la maşină să facă verificări.
La volan, a fost identificat S.V., de 39 de ani, iar în urma verificărilor în baza de date, poliţiştii au aflat că respectivul nu figurează cu permis de conducere.
Cu dosare penale s-au ales şi doi conducători auto prinşi la volan, cu alcoolemii peste limita legală.
Traian S., în vârstă de 51 de ani, din Vatra Dornei, a fost prins conducând pe raza localităţii, cu 0,85 la mie în aerul expirat, iar Alexandru B., de 19 ani, din Panaci, a fost depistat, la Şaru Dornei, cu 0,90 la mie în aerul expirat.