Expoziţia - concurs Afişul – între trecut şi prezent „Suntem cu o idee mai aproape de tine” se apropie de final. Joi, pe 27 mai, la ora 12:00, va începe jurizarea lucrărilor selectate pentru expoziţia-concurs Afişul-între trecut şi prezent, „Suntem cu o idee mai aproape de tine”, organizată de Complexul Muzeal Bucovina şi S.C. SOFTKEY S.R.L. Concursul demarat de organizatori s-a adresat tuturor elevilor din Suceava pasionaţi de grafică pe calculator.
Juriul concursului este format din Ovidiu Spirescu - reprezentant SOFTKEY – preşedinte, muzeograf Susana Cosovan – Şef Serviciu Artă – Complexul Muzeal Bucovina - membru, Ovidiu Ambrozie Bortă BOA – Secretar membru – Serviciul Artă – Complexul Muzeal Bucovina.
În urma jurizării se vor acorda, în cadrul vernisajului expoziţiei,
următoarele premii pentru cele bune afişe: Premiul I – Imprimantă A4 Jet Cerneală şi diplomă, Premiul II – Stick USB 8Gb şi diplomă,
Premiul III – MP4 Player 1Gb şi diplomă.
Toate premiile sunt acordate de co-organizatorul SOFTKEY.
Concurenţii selectaţi, dar care nu vor urca pe „podium”, vor primi diplome speciale. Decizia juriului va fi definitivă şi incontestabilă.
Elevii ale căror lucrări au fost preselectate pentru concurs sunt Robert Cristian Sandu, Gabriel Surpat, Manuel – Andrei Lupu, Adelina Bejinaru, Răzvan Regus, Ioan Sebastian Moroşan, Ioan Marian Rusu, Vlad Vranciu, Camelia Manuela Damian, Alexandra Bianca Repciuc, Daniil Aursulesei, Vlad Sofronie, Francisc Danilet, Adrian Ştefan Galanton şi Teodor Luchian.
Vernisajul expoziţiei Afişul - între trecut şi prezent „Suntem cu o idee
mai aproape de tine”, organizat de Complexul Muzeal Bucovina şi S.C. SOFTKEY S.R.L., va avea loc, marţi, 1 iunie, la ora 12:00, în holul expoziţional al Muzeului de Istorie Suceava.