O grandioasă ceremonie militară şi religioasă pentru depunerea de coroane, jerbe şi buchete de flori a avut loc, joi, la „Monumentul Eroilor Străini Căzuţi la Datorie” din Cimitirul „Pacea”, în cinstea şi onoarea soldaţilor ruşi morţi în al doilea război mondial pe aceste meleaguri, în perioada în care erau aliaţi cu românii.
Evenimentul, impresionant prin numărul foarte mare de participanţi (de la foarte multe oficialităţi locale, un consistent Detaşament de Onoare, reprezentanţi ai unităţilor militare, membri ai Ambasadei Federaţiei Ruse în România şi până la veterani de război, martori ai evenimentelor de atunci), a fost organizat cu prilejul împlinirii a 65 de ani de la sfârşitul celei de-a doua conflagraţii mondiale.
O mare de coroane a fost depusă atât la monumentul erorilor străini căzuţi la datorie, care aminteşte de soldaţii ruşi care au luptat în ultima parte a războiului mondial, alături de români pentru înfrângerea naziştilor, cât şi la mare parte din mormintele sovietice din jurul monumentului.
Detaşamentul de onoare a fost compus din drapelul de luptă şi garda de drapel, asigurate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, garda de onoare, formată dintr-un pluton al ISU, unul al Jandarmeriei Suceava şi unul al Şcolii de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni, plus garda de monument şi şirul de onoare, ambele asigurate de jandarmi echipaţi în ţinută de ceremonie.
Ceremonialul militar a fost organizat de Garnizoana Suceava, la solicitarea Primăriei municipiului Suceava.
În ceea ce priveşte serviciul religios, acesta a fost oficiat de un sobor de preoţi din Protopopiatul Suceava şi din unităţile militare ale garnizoanei.