150 de elevi din mediul rural din clasele IV-VIII au participat, sâmbătă, la cea de-a şasea ediţie a concursului Interjudeţean de Matematică „In Memoriam”, găzduit de Grupul Şcolar Dumbrăveni.
Elevii participanţi sunt din 15 şcoli din mediul rural din judeţele Suceava şi Botoşani.
42 dintre elevii participanţi la concurs au primit premii şi menţiuni, constând în diplome şi aparatură IT. Suportul financiar pentru premierea participanţilor şi organizarea competiţiei a fost asigurat de primăria comunei Dumbrăveni.
Concursul a cuprins şi o sesiune de referate şi comunicări ştiinţifice adresată elevilor. Au fost prezentate 16 lucrări, organizate pe trei secţiuni, iar cele mai bune referate au fost premiate.