Liderul PSD Suceava, senatorul Gavril Mîrza, a făcut din nou apel la parlamentarii puterii să nu voteze proiectul legii educaţiei propus de ministrul Daniel Funeriu şi a arătat că cei social-democraţi nu vor vota deoarece cine ar încălca interdicţia „i-ar seca mâna”. „Fac apel la parlamentarii PD-L de Suceava, inclusiv la liderul politic Gheorghe Flutur, să ne asociem toţi ca să apărăm interesele universităţii din Suceava. Atitudinea parlamentarilor PSD vizavi de legea educaţiei, va fi aceea că, sub jurământul de a le seca mâna, nu vor vota această lege. Este o lege anti-umană şi este împotriva oricărui interes, fie el şi de partid, să aprobi o asemenea lege”, a declarat, vineri, în conferinţă de presă, senatorul Mîrza. El s-a declarat nemulţumit şi de alte prevederi ale acestei legi, menţionând că nu este normal ca actul normativ să prevadă ca în învăţământ „să poţi ocupa orice post, indiferent de studii, să poţi preda la şcoală, cu şapte clase şi la grădiniţă, cu doctorate”. Alături de Mîrza s-a aflat la conferinţa de presă şi Mihnea Costoiu, fost secretar de stat în Ministerul Învăţământului, care a declarat că experienţa acumulată ca secretar de stat, ca profesor care a lucrat la legea educaţiei din 1995, la statutul personalului didactic din 1997, la legea asigurării calităţii din 2001 şi în 2004, îi permit să poate face „consideraţii fundamentate şi întemeiate la proiectul de lege depus de ministrul Funeriu”.