Primăriile îşi pot desemna câte o persoană care să execute gratuit măsurători cadastrale precum planurile parcelare, planurile de situaţii şi planurile de prefezabilitate. Şeful Oficiului Judeţean de Cadastru Suceava, Romică Andreica, a declarat că măsura este cuprinsă în Regulamentul de autorizare a persoanelor care au dreptul să execute lucrări de cadastru şi publicitate imobiliară, respectiv măsurători publicat recent în Monitorul Oficial, regulament care introduce o clasă nouă de autorizare, clasa „e”. Această măsură, a precizat Andreica, vine în sprijinul celor care vor să-şi dobândească dreptul de proprietate. Persoanele care se vor ocupa la nivelul primăriilor de măsurători cadastrale trebui să aibă cel puţin studii medii şi vor fi şcolarizate la nivelul Oficiului Judeţean de Cadastru, pe cheltuiala acestei instituţii. „Şcolarizarea şi verificarea celor care execută asemenea lucrări implică un efort deosebit din partea Oficiului de Cadastru. În plus, monitorizarea va fi ceva mai puţin restrictivă, în sensul că aceste lucrări sunt cu implicaţii mult mai mici din punct de vedere cadastral, dar în schimb cu implicaţii foarte mari pentru cei care vor să-şi dobândească un drept de proprietate”, a spus Andreica.