Un şofer aflat în stare avansată de ebrietate a provocat un accident după ce a intrat pe sensul opus de mers, izbindu-se într-o maşină care circula regulamentar. Evenimentul rutier s-a produs miercuri seară, în jurul orei 18.45, pe Bulevardul 1 Mai din municipiul Rădăuţi.
Din cercetarea poliţiei rezultă că localnicul Constantin B., în vârstă de 56 de ani, aflat la volanul unui autoturism, pe fondul vitezei, a scăpat maşina de sub control şi s-a lovit de maşina condusă din sens invers de Adrian C., în vârstă de 24 de ani, din comuna Bilca. În urma impactului, Calina H., pasageră în maşina care se deplasa regulamentar, a fost rănită uşor.
În urma verificării cu etilotestul s-a stabilit că şoferul vinovat de producerea accidentului avea o concentraţie de 1,10 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Acesta s-a ales cu dosar penal, la spital fiindu-i recoltate probe biologice pentru stabilirea concentraţiei de alcool în sânge.