Sala de Artă „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” găzduieşte joi, 15 aprilie a.c., la ora 15:00, o dublă lansare de carte.
Editurile ieşene Junimea şi Dana Art invită la o întâlnire cu prozatorul, dramaturgul şi scenaristul Mircea Radu Iacoban, cu prilejul lansării volumelor „Printre cărţi” şi “Pompe funebre”, două apariţii editoriale ale anului precedent.
Un volum de eseistică („Printre cărţi”) prin care autorul marchează patru decenii de când editura Junimea îşi poartă cu onoare blazonul în literatura română, şi „un cine-roman de Mircea Radu Iacoban” (“Pompe funebre”), aşa cum indică subtitlul celui de-al doilea volum.
Prezintă scriitorii Ion Holban, Emilian Marcu şi Ion Beldeanu.