În comuna Pojorâta va avea loc, duminică, 11 aprilie, cea de-a VII-a ediţie a Festivalului local „Comori de suflet românesc”, manifestare organizată de Primăria comunei Pojorâta, Consiliul Local şi Căminul Cultural. Primarul comunei Pojorâta, Ioan Bogdan Codreanu, ne-a spus că în cadrul festivalului vor fi sărbătorite şi familiile care au împlinit 50 ani de căsătorie, la Căminul Cultural din localitate, începând cu ora 13:30.
Localnicii se vor putea bucura şi de un spectacol folcloric susţinut de
invitaţi speciali, precum şi de formaţiile artistice locale şi ale şcolii din Pojorâta.
Începând cu ora 14:15, vor evolua ansamblurile de dansuri locale, Ansamblul şi grupul coral al Şcolii Generale „Plaiurile Pojorâtei”, „Străjerii Bucovinei”, soliştii Nicoleta Hafiuc, Silviu Marian Forminte şi elevul Coca Mircea. Spectacolul va fi continuat de artiştii Ansamblului „Ciprian Porumbescu” Suceava, condus de interpretul de muzică populară Sorin Filip, Formaţia „Rarăul” din Câmpulung Moldovenesc şi rapsodul popular Gheorghe Zlevoacă. Invitaţi de onoare în festivalul de la Pojorâta vor fi interpreţii consacraţi preot Marius Ciprian Pop, Veta Biriş, Anca Ilca Mureşan. O primă apariţie în cadrul festivalului este cea a micuţei interprete Antonia Maria Pop. Primarul Bogdan Codreanu a explicat că acest festival are menirea de a păstra identitatea, tradiţiile şi folclorul local din Pojorâta.