Un puşti în vârstă de 14 ani, care conducea o maşină însoţit de tatăl său, a încercat să-i păcălească pe poliţiştii care l-au oprit în trafic sărind pe bancheta din spate. Încercarea minorului şi a tatălui său de a scăpa de rigorile legii nu a avut însă sorţi de izbândă, oamenii legii întocmind pe numele ambilor dosare penale.
Toată povestea s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 23.30, pe drumul judeţean 209D, de pe raza comunei Stroieşti. La acea oră, o patrulă de poliţie de la postul comunal din localitate, care se afla în misiune de supraveghere a traficului, a observat o maşină care se deplasa în mod sinuos, oamenii legii apropiindu-se imediat de autoturism şi făcându-i semn şoferului să oprească. După ce a tras pe dreapta, precizează poliţia, copilul aflat la volan a sărit pe scaunul din spate, în locul lui trecând imediat pasagerul de pe scaunul din dreapta, identificat ulterior în persoana lui Ion H., în vârstă de 40 de ani, domiciliat în comuna Moara, tatăl puştiului şi proprietarul maşinii.
Bărbatul de 40 de ani este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încredinţare cu ştiinţă a unui autovehicul pentru conducere pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis, în timp ce minorul de 14 ani este cercetat pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.
(26 mar 2010, 14:55:31