Vicepreşedintele PD-L Gheorghe Flutur beneficiază de sprijinul ministrului Turismului şi Dezvoltării, Elena Udrea, în cursa pentru ocuparea uneia dintre cele patru funcţii de prim-vicepreşedinte PD-L, la apropiatele alegeri interne din partid. Elena Udrea a declarat, joi, la Suceava, că ea categoric nu candidează la funcţia de prim-vicepreşedinte, dar la fel de categoric va susţine candidatura lui Flutur. Udrea, ca membru al Guvernului, a spus că optează pentru una dintre funcţiile de vicepreşedinţi. „Eu candidez la funcţia de vicepreşedinte pentru că, în opinia mea, atâta vreme cât faci parte din Cabinet trebuie să te concentrezi pe problemele guvernării. Susţin însă categoric candidatura domnului Flutur. Domnul Flutur este omul potrivit să fie unul dintre cei patru vicepreşedinţi şi cu siguranţă poate să facă multe lucruri pentru partid în perioada asta, ceea ce un ministru ar face mai greu pentru că are mai multă treabă cu guvernarea”, a declarat ministrul Udrea.
Întrebată dacă exemplul ei ar trebui să fie urmat şi de ceilalţi membri PD-L ai Cabinetului Boc, Elena Udrea a răspuns că „nici una dintre cele patru funcţii de prim-vicepreşedinte nu ar trebui ocupate de miniştri”. „În afară de funcţia de preşedinte al partidului, care trebuie să fie şi primul ministru, în rest cred că membrii Guvernului ar trebui să se ocupe de guvernare şi nu de funcţii executive în partid”, a punctat Udrea.