Artistul italian Franco Midiri va susţine marţi, începând cu ora 14:00, un minirecital la Complexul Terapeutic pentru Copilul cu Handicap Sever şi Moderat „Blijdorp România – O Noua Viaţă!”, pentru copiii cu nevoi speciale. În colaborare cu Asociaţia „Blijdorp”, artistul pregăteşte un spectacol extraordinar cu muzică uşoară italiană, sâmbătă, începând cu ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava. 10 % din încasările obţinute din vânzarea biletelor la acest spectacol vor fi donate de artist Asociaţiei „Blijdorp” România. Un bilet costă 30 de lei. Biletele se pot achiziţiona de la secretariatul Casei de Cultură Suceava.
Artistul Franco Midiri a participat, anul trecut, la Festivalul Melodiei de la Sanremo, unde a câştigat marele premiu cu piesa “E! Sai che cosa c’è”. Artistul a lansat al III - lea album “Leggimi fra le righe”, în luna iulie a anului trecut. Concertul de muzică uşoară italiană de la Suceava este cuprins în proiectul „Turneul 2010 în România”.