Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava dă startul celei de-a treia ediţii a concursului „Student pentru o zi”, competiţie adresată elevilor din judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ şi elevilor din municipiul Paşcani. Concursul va avea loc la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, în perioadele 20-21 martie şi 27-28 martie 2010, pentru elevii claselor a XII-a, şi în perioada 22-23 mai 2010 pentru elevii claselor a XI-a.
Coordonatorului acţiunii este conf. univ. dr. Mihai Dimian, care a spus că această nouă ediţie aduce şi anumite schimbări de format, care vor conduce la o creştere a calităţii concursului şi a gradului de satisfacţie a participanţilor. Dintre acestea, menţionăm concursul tematic pe echipe, adresat elevilor din clasele a XI-a, creşterea numărului de participanţi la nivelul claselor a XII-a, precum şi diminuarea efortului organizatoric la care erau supuse inspectoratele şcolare judeţene.
Centralizarea listelor cu elevii propuşi pentru participare se va face la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, iar comitetul de organizare va selecta maximum 50 de elevi din clasele a XII-a, pentru fiecare domeniu de concurs, respectiv maximum 60 de elevi din clasele a XI-a, conform procedurilor prezentate în regulamentul concursului.
Premiile totale însumează peste 25.000 de lei, la care se adaugă 47 de certificate de agrementare, ce permit admiterea pe locurile fără taxă la specializarea dorită, în fruntea listei de admitere şi 47 de scutiri de plată a taxei de înmatriculare la unul dintre programele universităţii.
Înscrierile la concurs se vor face prin e-mail sau fax la Drd. Laura BLAJ, asistent coordonator Concurs „Student pentru o zi” (E-mail: laura.blaj@usv.ro, Fax: 0230-520316).
Mai multe detalii privind regulamentul concursului pot fi găsite pe website-ul www.1zi.usv.ro.