După ce timp de câteva săptămâni a înregistrat o scădere sensibilă, numărul cazurilor de afecţiuni respiratorii de sezon a început din nou să crească. Aşa indică un raport întocmit pentru intervalul 15-21 februarie de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava şi prezentat marţi de conducerea instituţiei.
Potrivit documentului, în perioada de referinţă, s-au înregistrat 2.072 de infecţii acute ale căilor respiratorii, faţă de 1.871 în săptămâna anterioară, în timp ce numărul pneumopatiilor a fost de 602, comparativ cu 585 în perioada precedentă, iar al gripelor de şapte, faţă de cinci cu o săptămână în urmă.
Conform raportului, în perioada 15-21 februarie, cele mai multe infecţii acute de căi respiratorii superioare au fost înregistrate la copiii între 5-14 ani, categorie de vârstă la care s-au raportat 583 cazuri, urmată de categoria 1-4 ani, cu 461 cazuri, şi 15-29 de ani, cu 411 cazuri. Din totalul celor 2.072 de cazuri de boală, 79 au fost spitalizate.
În săptămâna 15-21februarie, numărul îmbolnăvirilor prin pneumopatii indică cifra de 602, din care 142 la categoria de vârstă 30-64 de ani, 123 la 5-14 ani şi 104 la 15-29 ani. Din totalul cazurilor de boală, 95 au necesitat internare.
În perioada de referinţă, gripa sezonieră a afectat şapte persoane, din care una a avut nevoie de spitalizare.