Trupa rock „The Mono Jacks” va concerta, vineri, pe 26 februarie, începând cu ora 21:00, în Discotheque Vox Suceava, în incinta Casei de Cultură. Un bilet costă 10 lei. „The Mono Jacks” s-a format acum un an, la iniţiativa lui Doru Trascău, liderul cunoscutei trupe de muzică alternativă AB4. Abordarea lor muzicală descinde din curentul indie rock, consacrat în Statele Unite de trupa Interpol. Liniile de chitară topesc tensiunea compoziţiilor transmiţând o căldură ce evocă ceva din sound-ul trupei Snow Patrol. Cine îi ascultă pentru prima oară descoperă compoziţii foarte bune transpuse live cu multă energie şi eleganţă, de patru instrumentişti foarte talentaţi, cu o chimie muzicală evidentă. După mai bine de un an de muncă în sala de repetiţii şi concerte în cluburile bucureştene, „The Mono Jacks” sunt pregătiţi să intre în studio. Înregistrările s-au desfăşurat sub îndrumarea lui Andrei „Robin” Proca (sound engineer) şi Alessandro Marton (producer). Piesele “Maria”, “Push The Pedal” şi “Superstitions” sunt deja disponibile spre audiţie pe pagina de MySpace a trupei www.myspace.com/TheMonoJacks, într-un preview, până la finalizarea procesului de post producţie a înregistrărilor. Trupa „The Mono Jacks” este formată din Doru Trascău (voce, chitara), Florin Vasile (chitară, voce), Dorian Cazacu (tobe) şi Hasan Nabulsi (bas).