Tinerii cercetaşi din municipiul Suceava vor marca Ziua Mondială a Cercetaşilor, care se sărbătoreşte anual, în data de 22 februarie, printr-o Gală a Voluntariatului dedicat nonviolenţei, organizată împreună cu poliţiştii suceveni, la Shopping City Suceava.
Evenimentul va avea loc duminică, 21 februarie, de la ora 12.00, în incinta centrului comercial, în zona City Gallery, special amenajată pentru susţinerea activităţilor culturale.
Va fi făcută o retrospectivă a acţiunilor de bune practici desfăşurate în anul 2009, completată de talentul a peste 80 de copii care vor susţine momente artistice (scenete de teatru, obiceiuri cercetăşeşti, momente muzicale). La activităţi vor participa peste 200 de persoane (părinţi şi copii) , membri ai organizaţiilor cercetăşeşti din Suceava, Vama şi Liteni.
Astfel, la doi ani de la semnarea parteneriatului de colaborare, poliţiştii şi cercetaşii suceveni vor prezenta rezultatele unei cooperări bazate pe respect reciproc şi promovare a valorilor sociale reale - acţiuni umanitare, tabere tematice, evenimente cultural – artistice.