Încă un caz de gripă nouă pandemică a fost înregistrat în judeţ, după o pauză de câteva săptămâni. Boala a fost confirmată joi, de Institutul Cantacuzino din Bucureşti, la un bărbat în vârstă de 73 ani, cu domiciliul într-un sat din zona Sucevei, care suferă de boli cronice asociate.
Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, pacientul a fost internat în secţia Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă, unde urmează un tratament specific antiviral.
În ţară, în ultimele 24 ore, au fost confirmate două cazuri de gripă cu virus AH1N1 pandemic, cel din judeţul nostru şi un altul în Bistriţa Năsăud, în total numărul cazurilor de boală ajungând la 7.001.
În judeţ, bilanţul îmbolnăvirilor a ajuns la 215, iar al deceselor la 12. În ţară, până în prezent, 122 de oamenii au murit din cauza bolii.