Controalele efectuate de serviciul de specialitate din primărie la asociaţiile de proprietari din municipiul Suceava, în cursul anului trecut, s-au soldat cu amendarea celor de la conducerea asociaţiei şi chiar retragerea atestatului de administrator, în unul din cazuri.
Viceprimarul Sucevei, Lucian Harşovschi, a precizat că cele mai multe amenzi au fost date la asociaţia de proprietari nr. 29 din cartierul George Enescu, unde administratorul – contabil a fost amendat cu 500 de lei, casierul cu 200 de lei iar comisia de cenzori cu 300 de lei, în vreme ce preşedintele a scăpat doar cu un avertisment, după ce au fost descoperite nereguli în registrul de casă, la modul de repartizare a cheltuielilor administrative pe listele de plată, precum şi nevirarea unor sume de bani la CASS.
Cea mai aspră decizie a fost luată la Asociaţia 75, din zona Gării Burdujeni, unde, pe lângă retragerea atestatului profesional, administratorului i-a fost imputată şi suma de 136.230 lei, care nu se regăsea în evidenţele contabile.
O amendă de 500 de lei a fost dată şi la Asociaţia de proprietari nr.52 din George Enescu, administratorului acesteia, în vreme ce preşedintele şi casierul s-au ales cu un avertisment, pentru înregistrarea în registrul de casă a unor plăţi fără documente justificative şi a unor referate fără aprobare.
Probleme au fost depistate şi la Asociaţia de proprietari nr. 35 din Burdujeni, drept urmare fiind transmise avertismente scrise preşedintelui şi administratorului.