Aproximativ 1.500 de consumatori din mai multe localităţi sucevene au rămas fără energie electrică preţ de mai multe ore, după ce din cauza gerului au fost afectate 50 de posturi de transformare din comunele Ulma şi Brodina. Întreruperea a afectat abonaţii E.On din Brodina, Ulma, Nisipitu, Costileva şi Măgura. Defecţiunile s-au înregistrat duminică seară şi au fost remediate a doua zi de către electricieni deoarece duminică, din cauza temperaturilor foarte scăzute şi a traseului greoi din zona montană nu s-a putut interveni rapid. Echipele de intervenţie au rezolvat problemele luni dumineaţă.