Pentru a sărbători 151 de ani de la Mica Unire, elevii clasei I B de la Şcoala cu clasele I-VIII Salcea, sub îndrumarea institutorului Mirela Mazilu, au prezentat vineri, la Muzeul de Istorie Suceava, un program literar-artistic.
Copiii, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, au impresionat asistenţa prin mesajul pe care au reuşit să-l transmită. Au fost prezentate poezii şi cântece dedicate acestui eveniment însemnat din viaţa românilor. Părinţii i-au răsplătit pe micii artişti amatori cu aplauze bine meritate. La finalul acestui moment emoţionant, elevii şi părinţii s-au prins în tradiţionala Horă a Unirii.
„Orice român ar trebui să ştie că la 24 Ianuarie 1859 Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn în fruntea celor două principate, Moldova şi Ţara Românească. Cadrele didactice de pretutindeni sădesc în sufletele copiilor primele sentimente patriotice, cinstindu-i cum se cuvine pe eroii neamului, în fiecare an”, ne-a spus institutorul Mirela Mazilu.