Deputatul PSD de Suceava, Cătălin Nechifor, susţine ideea ca în PSD să se organizeze alegeri nu numai pentru conducerea centrală, ci şi la nivel judeţean şi local, iar acestea din urmă înainte de congresul partidului. Nechifor apreciază că românii „nu votează statute de partid”, ci „oameni şi idei şi mai ales viziuni pe termen scurt şi mediu”. „Iată de ce efortul politic trebuie să fie făcut în sensul de a da explicaţii românilor de ce e mai bine să votezi PSD la alegerile locale, parlamentare şi evident prezidenţiale. Alegerea conducerii centrale a PSD la viitorul congres va rezolva o parte dintre aceste frământări curente, va trebui mers însă mai departe, la nivel local şi judeţean, pentru că trebuie recâştigate şi zonele în care prea ne-am obişnuit să pierdem şi să căutăm explicaţii în afara noastră.
Abia după acest moment lucrurile se vor aşeza şi cred că atunci va fi necesară adoptarea unui memorandum intern, prin care conducerea să fie creditată, iar obiectivul politic să fie acceptat şi susţinut de cât mai mulţi membri de partid”, a declarat Cătălin Nechifor.
El a refuzat să spună dacă va candida pentru preşedinţia filialei Suceava a PSD, în eventualitatea că partidul ar decide alegeri la toate nivelurile şi nici nu a dorit să spună ce opţiune are între taberele Năstase şi Geoană, lăsând subînţeleasă o eventuală preferinţă pentru Cristian Diaconescu prin declaraţia „n-ar trebui să uităm faptul că de aproape 50 de ani românii aleg preşedinte cu <escu> la final”.
„Momentul 2010 trebuie să reprezinte o nouă dimensiune şi poate că un mix între cele două sisteme ar fi soluţia, cu un preşedinte ideal precum Adrian Geoană sau Mircea Năstase, dar nici n-ar trebui să uităm faptul că de aproape 50 de ani românii aleg preşedinte cu <escu> la final”, a arătat parlamentarul sucevean.