Un tânăr din comuna Fundu Moldovei s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat la volanul unei maşini deşi permisul de conducere îi era anulat tocmai din 2003. Cel în cauză, Silvestru T., în vârstă de 27 de ani, a fost depistat joi seară, în jurul orei 19.30, pe raza municipiului Suceava, pe strada Ana Ipătescu, în cadrul unei acţiuni de control a Serviciului de Poliţie Rutieră Suceava.
Câteva ore mai târziu, la 1.50, poliţiştii care au acţionat în municipiul reşedinţă de judeţ au mai întocmit un dosar penal, de această dată pentru consum de alcool. Pe strada Curtea Domnească a fost tras pe dreapta Ion C., în vârstă de 26 de ani, localnic, care avea o concentraţie de 0,51 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.