Una dintre activităţile considerate odinioară destul de profitabile, cea de taximetrist, pentru care se înghesuiau în urmă cu câţiva ani să obţină autorizaţii sute de suceveni, a devenit, surprinzător, una din meseriile care nu mai au căutare.
Conform viceprimarului Sucevei, Lucian Harşovschi, în doar două luni, 19 persoane au renunţat la autorizaţiile de taxi care le-au fost atribuite.
Pentru că pe lista de aşteptare mai erau totuşi persoane care au solicitat să li se atribuie dreptul de a practica taximetria în Suceava, printr-o decizie a Consiliului Local li s-a oferit acestora posibilitatea de a ocupa locurile rămase libere.
“Din februarie, vom avea din nou 370 de taxiuri autorizate în municipiul Suceava pentru că s-au ocupat toate cele 19 locuri rămase libere. În acest moment nu mai avem nici o persoană pe lista de aşteptare, ceea ce e destul de surprinzător, pentru că în alţi ani era o adevărată luptă între cei care doreau să practice această meserie”, a declarat Lucian Harşovschi.
Lista cu noile autorizaţii de taxi eliberate de Primăria Suceava va fi supusă aprobării Consiliului Local în şedinţa ordinară din 28 ianuarie.
În urmă cu aproape doi ani, sub presiunea numeroaselor cereri de practicare a acestei meserii, municipalitatea suceveană a mărit în două rânduri numărul maxim de taxiuri autorizate din oraş, ajungând la 370 de autorizaţii, de la 125 cât au fost iniţial.