Valul de solicitări de vaccinare contra virusului gripei noi – AH1N1, declanşat în întreaga ţară, după moartea actorului de la “Cronica Cârcotaşilor”, Toni Tecuceanu, l-a determinat pe primarul Ion Lungu să deschidă un centru de vaccinare şi în sediul Primăriei Suceava.
“Zilele acestea, în colaborare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, vom deschide un centru de vaccinare contra virusului AH1N1, aici, la sediul Primăriei Suceava. Principalii beneficiari sunt angajaţii, care intră zilnic în contact cu foarte mulţi oameni şi sunt expuşi riscului de contractare a virusului şi chiar de transmitere către alte persoane. Şi eu m-am vaccinat din aceleaşi considerente şi cred că e bine oamenii să se păzească, mai ales că vaccinarea e gratuită”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Centrul de vaccinare contra virusului gripei porcine va fi amenajat la etajul cinci al sediului municipalităţii, acolo unde se află două spaţii mari – sala Consiliului Local şi o sală de şedinţe.
(11 ian 2010, 18:40:33